Coșul meu

0 produse
Vezi toate articolele

Lanolina si la ce este buna ea

M-a lovit inspiratia sa va povestesc despre lanolina. E nelipsita din viata mea si va spun si voua de ce.

 

Lanolina este o ceara naturala secretata de glandele sebacee ale oilor si are compozitia cea mai apropiata de grasimea umana a pielii.

 

Eu o folosesc in multe feluri: 

Lanolina

  • pentru maini, in special in sezonul rece cand pielea este uscata si deshidratata;
  • pentru buzele uscate si crapate; Imi place sa-mi fac un balsam de buze colorat extrem de hidratant si eficient topind o lingurita de lanolina in bain maren impreuna cu o bucata mica dintr-un ruj care imi place. Le amestec bine si le pun intr-un recipient mic. Dupa ce se raceste, este balsamul de buze ideal pentru vreme rece.
  • pentru calcaie aspre, dupa ce le inmoi bine si le frec cu o piatra exfolianta;
  • pentru ingrijirea mameloanelor in primele zile de alaptare cand bebe mic e nemilos. Daca este o lanolina pura, nu este necesar sa fie indepartata inainte de alaptare si pentru mine a fost singura cu adevarat eficienta.
  • pentru tratarea iritatiei de scutec in special pentru bebei care se "sparcaie" intr-una in primele zile; Facusem o obsesie in a verifica scutecul inclusiv in timp ce bebe doarme fiindca ai mei copii nu aveau nicio problema in a dormi cu "mustarelul" la fund si daunele erau imense. De cand am descoperit lanolina stau fara grija fiindca solutia asta grasoasa protejeaza cu adevarat pielea.
  • pentru lanolinizarea hainutelor din lana indiferent de strat, toate ar trebui lanolinizate din cand in cand pentru ca lana sa-si pastreze proprietatile ei minunate;

 

Ca raport calitate-pret, cea de la Herbal Sana este preferata mea, este lanolina pura si costa undeva intre 10-16 lei.

 

In ceea ce priveste modalitatea in care o folosesc eu pentru lanolinizarea hainelor din lana, iata cum procedez:

 

Intr-un borcan cu filet cu apa fierbinte pun cam o lingura de lanolina (nu mai murdaresc lingura, o iau cu degetul direct din cutie) si o cantitate egala de detergent pentru lana.

 

Pun capacul si agit bine, bine, pana cand se topeste lanolina si toata zeama arata ca laptele. Apoi mai amestec nitel si mai trag de timp sa se mai racoreasca lapticul asta pe care il rastorn apoi intr-un lighean (nici prea mare, nici prea mic) cu apa calda amestecand energic cu mana. Daca este prea mare mare diferenta de temperatura intre apa din lighean si cea din borcan, se strica tot amestecul si lanolina va pluti pe deasupra ca grasimea in ciorba sleita. Mai bine sa puneti apa calda si apoi o mai vanturati un pic pana devine calaie si puteti baga lanica.

 

Apa din lighean trebuie sa arate si ea ca laptele (mai diluat). Daca lanolina se ridica deasupra nu bagati rufele fiindca se pateaza. Acum cea mai grea parte e gata, in zeama asta bagati lanoasele, le lasati cam 30-60 minute (la mine stau si mai mult), apoi le clatiti un pic si gata! Daca sunt hainute ultim strat merg si neclatite dar eu prefer sa le clatesc pe toate. De fapt, le clateste si le stoarce masina de spalat pentru mine.

 

Pentru inceput, puteti pune o cantitate de detergent dubla, apoi cand va mai experimentati, mai reduceti. In cazul in care nu aveti la indemana lanolina, e util si uleiul de masline. Am uitat sa precizez ca cel mai bine este sa puneti hainele uscate in solutia de lanolina. Daca sunt ude, aveti mai multe sanse sa se "taie" amestecul fiindca sunt, sigur, mai reci decat lichidul in care le scufundati.

 

Pare complicat, in realitate nu-i! Si, da dependenta! Dupa ce veti vedea efectul asupra lanitelor, o sa vreti sa repetati periodic procedura! Din cand in cand toate hainele din lana ar trebui lanolinizate pentru a-si recapata proprietatile pentru care noi le iubim atat de mult. Succes!

 

Lenjerie intima lana merinos

Adaugă comentariu

    Nici un comentariu pănă acum